Teme de interes
04/10/2019

Să asigurăm medii de lucru mai sigure în școli, împreună cu OiRA

Ziua internațională a profesorilor, sărbătorită la 5 octombrie, nu este doar un moment în care ne exprimăm recunoștința față de cadrele didactice, ci și ocazia de a reflecta la modul în care statutul, drepturile și condițiile lor de lucru pot fi îmbunătățite.

În strânsă cooperare cu EU-OSHA, partenerii sociali de la nivel european, ETUCE și EFEE, au elaborat două instrumente online pentru a sprijini educația și îngrijirea timpurie (ECEC) și instituțiile de învățământ secundar, în vederea evaluării riscurilor în materie de securitate și sănătate în muncă (SSM) și adoptării de măsuri preventive și eficiente, atât pentru profesori, cât și pentru întregul personal implicat.

Elaborarea acestor instrumente a fost introdusă în 2016 printr-o declarație comună a celor doi parteneri: Prevenirea și combaterea riscurilor psihosociale din sectorul educației.

Riscurile din sectorul educației sunt multiple, iar instrumentele cuprind un număr mare de măsuri de prevenire - pentru riscuri psihosociale, riscuri de alunecări, împiedicări și căderi, riscuri care decurg din lipsa de întreținere a clădirilor și multe altele.

Consultați și distribuiți instrumentul OiRA pentru învățământul secundar și instrumentul OiRA pentru educația și îngrijirea timpurie

Mai mulți parteneri OiRA naționali au arătat deja importanța SSM în sectorul educației, furnizând un instrument național în limba țării lor. Consultați instrumentele disponibile