Hold on for press release until 05/07/2021 - 13:00
Prevenția, acum mai mult ca niciodată: o nouă viziune pentru locuri de muncă sigure și sănătoase
Într-o lume nouă, post-pandemică, influențată de dificultăți economice și demografice și caracterizată de tranziția verde și de cea digitală, oare ce ne rezervă viitorul pentru securitatea și sănătatea în muncă (SSM)? Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA) găzduiește un simpozion online pentru a marca lansarea noului cadru strategic al Comisiei Europene, care vizează îmbunătățirea protecției lucrătorilor și asigurarea faptului că SSM ține pasul cu provocările aflate în evoluție rapidă cu care se confruntă locurile de muncă din Europa.
Este evident că sănătatea la locul de muncă nu înseamnă doar starea noastră fizică, ci și bunăstarea și sănătatea noastră mintală. Contez pe sprijinul neprețuit și constant acordat de agenția noastră EU-OSHA pentru a promova noul cadru strategic privind SSM și pentru a ajuta statele membre să-și pună în aplicare planurile naționale.
Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale.
Într-o conversație deschisă, directorul executiv al EU-OSHA, dr. Christa Sedlatschek, îl invită pe Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, să-și împărtășească opiniile cu privire la modul în care, în practică, noul cadru strategic anticipează și gestionează schimbările, ținând seama de transformările fundamentale legate de digitalizare, telemuncă, lucrul pe platforme online, inteligența artificială și agenda verde. Prevenția este o altă prioritate-cheie a cadrului strategic, care a fost întotdeauna în centrul activității EU-OSHA. Dr. Sedlatschek și comisarul Schmit iau, de asemenea, în considerare lecțiile care pot fi învățate de pe urma pandemiei, pentru a garanta pregătirea în cazul unor crize similare și pentru a reduce la minimum viitorul impact asupra sănătății, societății și economiei.
Comisarul Nicolas Schmit explică:
„Pentru a reconstrui mai bine în urma crizei, asigurarea unui grad mare de protecție a sănătății și securității lucrătorilor la locul de muncă trebuie să fie prioritară. Trebuie să ne angajăm în direcția unei abordări la nivelul UE bazate pe principiul „zero decese la locul de muncă”. Este evident că sănătatea la locul de muncă nu înseamnă doar starea noastră fizică, ci și bunăstarea și sănătatea noastră mintală. Contez pe sprijinul neprețuit și constant acordat de agenția noastră EU-OSHA pentru a promova noul cadru strategic privind SSM și pentru a ajuta statele membre să-și pună în aplicare planurile naționale.”
Pandemia a evidențiat inegalitățile care persistă în Europa: anumite categorii de lucrători sunt deosebit de vulnerabile în fața riscurilor pentru sănătate și economie, iar această situație trebuie îndreptată pentru a proteja serviciile esențiale precum asistența medicală și producția alimentară. Această inegalitate este vizibilă nu numai la locul de muncă, ci și într-un context social mai larg. În discursul său programatic, Sir Michael Marmot, profesor de epidemiologie la University College London, își prezintă punctul de vedere cu privire la motivul pentru care, după pandemie, ar trebui „să reconstruim mai echitabil”, regândind natura muncii și a societății — cu accent pe inegalitățile în materie de sănătate, sărăcia alimentară, condițiile de viață și rasismul structural — pentru a garanta ocuparea echitabilă a forței de muncă și un nivel de trai sănătos pentru toți.
Aceste valori stau la baza noului cadru strategic și îndeplinirea obiectivelor sale depinde de acțiunile instituțiilor UE, ale statelor membre și ale partenerilor sociali, ai căror reprezentanți își prezintă punctele de vedere referitoare la punerea în aplicare a cadrului în dezbaterea de grup interactivă a simpozionului.
EU-OSHA este în măsură să joace un rol central în punerea sa în aplicare, după cum afirmă dr. Sedlatschek:
„Prin intermediul vastei sale rețele de parteneri, EU-OSHA va facilita acțiunile, cooperarea și schimburile și va îndeplini obiectivele ambițioase ale cadrului strategic. Activitățile noastre din diferite domenii, de la prevenirea afecțiunilor musculoscheletice și a stresului la locul de muncă, până la combaterea cancerului profesional, demonstrează angajamentul nostru de a promova o cultură a prevenției în Europa și în afara acesteia. Numeroasele realizări și succese înregistrate în cei 10 ani de când lucrez în cadrul agenției oferă o bază foarte solidă pentru următorul capitol privind securitatea și sănătatea în muncă.”
Lansarea cadrului strategic marchează începutul unei noi ere în protecția lucrătorilor: indiferent unde, când sau cum se desfășoară o activitate profesională, oricine — fără excepție — ar trebui să aibă dreptul la condiții de muncă sigure și sănătoase.
Linkuri:
Notes to editor:
Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA) contribuie la transformarea Europei într-un loc mai sigur, mai sănătos și mai productiv pentru muncă. Agenția cercetează, elaborează și distribuie informații fiabile, echilibrate și imparțiale privind sănătatea și securitatea și organizează campanii paneuropene de sensibilizare. Înființată de Uniunea Europeană în 1994 și având sediul în Spania, la Bilbao, agenția reunește reprezentanți ai Comisiei Europene, ai guvernelor statelor membre, ai patronatelor și sindicatelor, precum și experți renumiți din toate statele membre ale UE și din afara lor.
Acum ne puteți urmări pe Facebook, Twitter, LinkedIn, YouTube sau vă puteți abona la buletinul nostru informativ lunar OSHmail. De asemenea, vă puteți înregistra pentru a primi știri și informații periodice de la EU-OSHA prin fluxuri RSS.
http://osha.europa.eu
Cadrul strategic al UE privind sănătatea și siguranța la locul de muncă 2021-2027 prezintă viziunea Comisiei Europene privind îmbunătățirea securității și sănătății lucrătorilor și îndeplinirea unuia dintre angajamentele Pilonului european al drepturilor sociale — de a actualiza standardele de protecție a lucrătorilor și de a aborda atât riscurile profesionale tradiționale, cât și pe cele emergente.