You are here

Comunicate de presă
PENTRU PUBLICARE IMEDIATĂ - 05/06/2019 - 12:00

Omagiu adus cu ocazia aniversării de 25 de ani a EU-OSHA și rețelei sale de parteneri

EU-OSHA găzduiește la Bilbao pe 5 iunie, un eveniment aniversar cu ocazia a 25 de ani de colaborare pentru o Europă sigură și sănătoasă. Evenimentul reprezintă o oportunitate de a mulțumi celor care au colaborat cu agenția în ultimii 25 de ani, precum și de a evidenția numeroasele sale realizări importante.

EU-OSHA — cunoscută și ca „agenția de la Bilbao” — salută rețeaua sa de parteneri, demnitarii și personalul din trecut și din prezent, la evenimentul organizat în orașul pe care agenția îl numește cu mândrie „acasă”. EU-OSHA aduce un omagiu tuturor colaboratorilor săi și angajamentului lor din ultimii 25 de ani, cu discursuri și dezbateri de grup.

Marianne Thyssen, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, o felicită și subliniază importanța acestei etape pentru EU-OSHA: „Acum 25 de ani am înființat EU-OSHA pentru a fi siguri că toată lumea, și în primul rând lucrătorii și angajatorii, cunosc legislația în materie de sănătate și securitate și bunele practici de aplicare.

Două dezbateri de grup dau posibilitatea participanților să reflecteze asupra succeselor obținute în ultimii 25 de ani în domeniul sănătății și securității în muncă (SSM) în Europa, precum și să privească spre viitor. Printre temele dezbătute se numără raționamentul care a stat la baza înființării EU-OSHA, abordarea sa proactivă cu privire la tehnologia digitală, provocările și oportunitățile create de extinderea UE și natura revoluționară a Pilonului european al drepturilor sociale. De asemenea, participanții reflectează asupra succesului proiectelor emblematice ale EU-OSHA, de exemplu Campaniile pentru locuri de muncă sănătoase, OiRA și ESENER, în special asupra rolului vital pe care îl au în sprijinirea microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii.

Dr. Christa Sedlatschek, directoarea executivă a EU-OSHA, remarcă: „Una dintre marile reușite ale EU-OSHA este că acum este atât de bine conectată cu întreprinderi din toată Europa. Proiecte emblematice, de exemplu ESENER, ajută la întărirea acestor legături prin identificarea nevoilor întreprinderilor și lucrătorilor.

Importanța unui sprijin permanent și a abordării provocărilor actuale și viitoare din domeniul SSM este subliniată de fostul director al EU-OSHA, dr. Jukka Takala, care împărtășește unul dintre mesajele-cheie ale Agenției: „O bună sănătate și securitate în muncă înseamnă reușită economică. Trebuie să transmitem acest mesaj politicienilor, să schimbăm atitudinile și gândirea pe termen lung.”

Părerea unanimă este că parteneriatele paneuropene și metoda de lucru tripartită a Agenției sunt cheia succesului său. Potrivit fostului director al EU-OSHA, dl Hans-Horst Konkolewsky, „Agenția a dovedit că conceptul pe care se bazează — o agenție tripartită, cu o rețea de puncte focale și parteneri în statele membre și în țările partenere — a fost eficace. Acest concept a fost determinant în crearea unei interpretări comune a destinației noastre în ceea ce privește protecția lucrătorilor.”

Live stream disponibil miercuri 5 iunie, ora 15.30 CET

Vizionați mesajul video al comisarului Thyssen

Fiți la curent cu celebrările organizate cu ocazia celei de-a 25-a aniversări pe secțiunea web care îi este dedicată

Note pentru redactor: 
1.

Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA) contribuie la transformarea Europei într-un loc mai sigur, mai sănătos și mai productiv pentru muncă. Agenția cercetează, elaborează și distribuie informații fiabile, echilibrate și imparțiale privind sănătatea și securitatea și organizează campanii paneuropene de sensibilizare. Înființată de Uniunea Europeană în 1994 și având sediul în Spania, la Bilbao, agenția reunește reprezentanți ai Comisiei Europene, ai guvernelor statelor membre, ai patronatelor și sindicatelor, precum și experți renumiți din toate statele membre ale UE și din afara lor.

Acum ne puteți urmări pe Facebook, Twitter, LinkedIn, YouTube sau vă puteți abona la buletinul nostru informativ lunar OSHmail. De asemenea, vă puteți înregistra pentru a primi știri și informații periodice de la EU-OSHA prin fluxuri RSS.

http://osha.europa.eu

2.

EU-OSHA sărbătorește în 2019 a 25-a aniversare — 25 de ani de colaborare pentru o Europă sigură și sănătoasă. Agenția marchează această ocazie evocând principalele etape și realizări din domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) și anticipând provocările viitoare pentru SSM. Pentru a sărbători acest angajament de îmbunătățire a securității și sănătății în muncă în întreaga Europă, se organizează diverse activități și se difuzează informații în tot cursul anului. Vizitați pagina web dedicată celei de-a 25-a aniversări pentru a afla mai multe despre celebrările și evenimentele din 2019. Urmăriți hashtagul #EUOSHA25.