Etapa 1. Identificarea pericolelor şi a persoanelor expuse

Identificarea pericolelor în toate aspectele muncii ar trebui să fie abordate prin:

• verificarea postului de lucru şi descoperirea surselor posibile de vătămare;

• consultarea cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora pentru a cunoaşte problemele cu care s-au confruntat. Deseori, cea mai rapidă şi mai sigură cale de identificare a detaliilor despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat este de a întreba lucrătorii implicaţi în activitatea care este evaluată. Aceştia vor şti ce etape din proces să parcurgă, dacă există scurtături sau mijloace de soluţionare a unei sarcini dificile şi ce măsuri de protecţie să fie luate;
• examinarea sistematică a tuturor aspectelor muncii, adică:

        - descoperirea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la locul de muncă sau în cursul activităţii
         (practica efectivă poate fi diferită de manualul de lucru)

        -  îndreptarea atenţiei spre operaţiuni care nu sunt de rutină şi intermitente
          (de exemplu, operaţiuni de întreţinere, schimbări în ciclul de producţie)

        - luarea în considerare a evenimentelor neplanificate, însă previzibile, cum ar fi întreruperile în desfăşurarea activităţii

• luarea în considerare a pericolelor pentru sănătate pe termen lung, cum sunt nivelurile ridicate de zgomot sau expunerea la substanţe periculoase, precum şi riscurile mai complexe sau mai puţin evidente, cum sunt riscurile psihosociale sau cele legate de organizarea muncii;
• analizarea documentelor întreprinderii referitoare la accidente şi boli;
• căutarea de informaţii în alte surse, cum ar fi:

        - manualele cu instrucţiuni sau fişele tehnice ale producătorilor şi furnizorilor;
        - site-urile referitoare la securitate şi sănătate în muncă;
        - organismele naţionale, asociaţiile profesionale sau sindicatele;
        - reglementările şi normele tehnice.

Identificarea tuturor persoanelor care pot fi expuse riscurilor

Pentru fiecare pericol, este important să se identifice persoanele care pot fi afectate; aceasta va ajuta la identificarea celei mai bune căi de gestionare a riscului.

Trebuie să se ia în considerare lucrătorii care vin în contact cu pericolele, fie direct, fie indirect, de exemplu, un lucrător care vopseşte o suprafaţă este direct expus solvenţilor, în timp ce alţi lucrători din apropiere, implicaţi în alte activităţi, sunt expuşi întâmplător şi indirect.

Aceasta nu înseamnă neapărat întocmirea unei liste nominale a persoanelor expuse, ci identificarea grupurilor de persoane care pot fi afectate, cum ar fi ’persoanele care lucrează în magazie‘ sau ’trecătorii‘. Pot fi expuse la risc şi alte categorii de persoane, cum sunt responsabilii cu curăţenia, contractanţii şi membrii publicului.

O atenţie deosebită trebuie acordată următoarelor:

• problematicii apartenenţei la gen şi
• grupurilor de lucrători care ar putea fi expuşi unui risc crescut sau care au nevoi speciale:
  
  - lucrători cu dizabilităţi
  - lucrători migranţi
  - lucrători tineri şi vârstnici
  - femei însărcinate şi mame care alăptează
  - personal neinstruit sau fără experienţă
  - lucrători angajaţi temporar şi cu jumătate de normă

Este important să se identifice modul în care se poate produce vătămarea, respectiv tipul de accident sau boală care s-ar putea produce.