Informaţii despre sondaj
:: Sondajul european în rândul întreprinderilor privind riscurile noi şi emergente (ESENER)
:: Sprijinirea factorilor de decizie
:: Sprijinirea cercetătorilor
:: Sprijin pentru locurile de muncă
:: Sprijinirea altor activităţi ale agenţiei
:: Echipa proiectului
Sondajul european în rândul întreprinderilor privind riscurile noi şi emergente (ESENER):
Prin sondajul realizat de EU-OSHA în rândul întreprinderilor pe întreg teritoriul Europei, managerii şi reprezentanţii pentru sănătate şi securitate ai lucrătorilor sunt întrebaţi despre modul în care sunt gestionate riscurile la adresa sănătăţii şi securităţii la locul lor de muncă, un accent special fiind pus pe "riscurile psihosociale" mai noi, precum stresul generat de muncă, violenţa şi hărţuirea. Sondajul urmăreşte să ofere asistenţă întreprinderilor din Europa pentru a gestiona mai eficient sănătatea şi securitatea şi să promoveze sănătatea şi starea de bine a angajaţilor. În acest sens, sondajul pune la dispoziţia factorilor de decizie informaţii comparabile la nivel transnaţional, relevante pentru elaborarea şi punerea în aplicare a unor noi politici în acest domeniu.
Sondajul, care cuprinde aproximativ 36 000 de interviuri şi se desfăşoară în 31 de ţări, beneficiază de sprijinul guvernelor şi al partenerilor sociali la nivel european. Pentru EU-OSHA, acest proiect reprezintă una dintre cele mai importante iniţiative de până acum ale agenţiei şi se aşteaptă să ofere informaţii importante, care să poată fi utilizate pe parcursul mai multor ani.
Sprijinirea factorilor de decizie
Prin Directiva-cadru 89/391/CEE şi directivele speciale ale acesteia, legislaţia comunitară oferă cadrul necesar pentru ca lucrătorii europeni să beneficieze de un înalt nivel de sănătate şi securitate la locul de muncă. Modul în care aceste dispoziţii sunt puse în aplicare variază de la o ţară la alta, iar aplicarea lor practică diferă în funcţie de sector, categoria de lucrători şi dimensiunea întreprinderii. Riscurile "emergente" din ce în ce mai importante, precum stresul, violenţa şi hărţuirea, intră în mod clar sub incidenţa cadrului existent de reglementare, însă reprezintă o provocare pentru factorii de decizie în ceea ce priveşte elaborarea de măsuri preventive eficace.
Adresând în mod direct întrebări managerilor şi lucrătorilor cu privire la modul în care sunt gestionate sănătatea şi securitatea în muncă (SSM), ESENER urmăreşte să identifice factorii importanţi de succes şi să evidenţieze principalele obstacole din calea prevenirii eficiente. Sondajul investighează măsurile practice adoptate de întreprinderi în vederea gestionării sănătăţii şi securităţii, principalele motive pentru care au adoptat aceste măsuri, impedimentele şi asistenţa de care au nevoie. Pe lângă analizarea gestionării SSM în general, este examinată şi abordarea adoptată de întreprinderi pentru gestionarea riscurilor psihosociale.
Riscurile emergente precum stresul generat de muncă, violenţa şi hărţuirea reprezintă o provocare importantă pentru întreprinderi şi impun un răspuns adecvat din partea factorilor de decizie. Rezultatele sondajului vor îmbunătăţi eficienţa acţiunilor preventive prin asigurarea caracterului complet şi specific al acestora şi a orientării către aspectele esenţiale.
Implicarea lucrătorilor este un alt aspect al gestionării securităţii şi sănătăţii la locul de muncă descris de ESENER. Împreună cu interviul separat dedicat reprezentanţilor pentru sănătate şi securitate, rezultatele oferă o perspectivă de valoare asupra naturii şi dimensiunii implicării lucrătorilor în gestionarea SSM şi evidenţiază importanţa implicării lucrătorilor ca factor de reuşită în aplicarea măsurilor preventive la nivelul locului de muncă.
Sprijin pentru cercetători
Rezultatele sondajului furnizează mesaje clare şi imediate; cu toate acestea, o mare parte din informațiile esenţiale pentru factorii de decizie vor fi obţinute abia în urma unor analize mai detaliate. Având în vedere cele aproximativ 53 întrebări "de conţinut" din interviul pentru organele de conducere şi cele 34 de întrebări adresate reprezentanţilor pentru sănătate şi securitate, cercetătorii joacă un rol esenţial în interpretarea datelor obţinute de ESENER.
Sondajul oferă cercetătorilor date comparabile care fac posibilă efectuarea unor analize mai detaliate cu privire la, de exemplu, metodele de prevenire, atitudinile faţă de sănătate şi securitate sau implicarea lucrătorilor pe întreg teritoriul Europei, în funcţie de diverse variabile, precum sectorul sau categoria de dimensiune a întreprinderii. Datele obţinute în urma celor 36 000 de interviuri sunt puse la dispoziţia cercetătorilor în mod gratuit (a se vedea secţiunea "Informaţii suplimentare").
Informaţiile cu privire la rezultatele analizelor detaliate ale datelor ESENER sunt disponibile în secţiunea publicaţii .
Metodologia şi specificaţiile utilizate de ESENER corespund celor utilizate în sondajele efectuate de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă (Eurofound) în rândul întreprinderilor.
Sprijin pentru locurile de muncă
Deşi principalele beneficii ale ESENER pentru locurile de muncă ar trebui să decurgă din intervenţiile mai oportune ale factorilor de decizie, întreprinderile pot utiliza întrebările din cadrul sondajului direct la nivelul locului de muncă pentru a stabili un prag de referinţă şi pentru a compara propriile practici de gestionare a SSM cu cele din ţara, sectorul şi categoria lor de dimensiune.
Sprijinirea altor activităţi ale agenţiei
În calitatea sa de cel mai important furnizor de informaţii privind sănătatea şi securitatea în muncă la nivel european, EU-OSHA va utiliza rezultatele ESENER pentru a-şi orienta campaniile într-un mod mai eficient asupra aspectelor esenţiale pentru întreprinderi. Campania europeană din 2008-2009 a beneficiat în special de pe urma informaţiilor actualizate privind modul în care întreprinderile efectuează evaluarea riscurilor şi de pe urma identificării necesităţilor de asistenţă şi a principalelor dificultăţi întâlnite.
Echipa proiectului
Grupul consultativ |
|
|
Laurent VOGEL
|
|
|
Rebekah SMITH
|
|
|
André PELEGRIN
|
|
|
Renars LUSIS
|
|
|
F. Jesús ALVAREZ
|
|
|
Bart DE NORRE
|
|
|
Greet VERMEYLEN
|
|
|
David FODEN
|
|
Grupul de experţi |
|
|
Lilia BRATOEVA
|
ISAP
|
|
Tom COX
|
|
|
Patrizia DEITINGER
|
|
|
Michael ERTEL
|
|
|
Amanda GRIFFITHS
|
|
|
Irene HOUTMAN
|
|
|
Sergio IAVICOLI
|
|
|
Stavroula LEKA
|
|
|
Kari LINDSTROM
|
|
|
Krista PAHKIN
|
|
|
Eberhard PECH
|
|
|
Elpidoforos SOTERIADES
|
CIBS
|
|
Ivars VANADZINS
|
|
|
Seth VAN DEN BOSSCHE
|
|
|
Dorota ZOLNIERCZYK-ZREDA
|
|
Contractanţi |
|
|
Arnold RIEDMANN
|
|
|
Harald BIELENSKI
|
|
|
Simon HUBER
|
|
Agenţie |
|
|
Eusebio RIAL GONZALEZ
|
EU-OSHA
|
|
William COCKBURN
|
EU-OSHA
|
|
Xabier IRASTORZA
|
EU-OSHA
|

Înţelegerea cu ajutorul ESENER a gestionării la locul de muncă a SSM, a riscurilor psihosociale şi a participării lucrătorilor – Rezumatul a patru rapoarte de analiză secundară
