Anticiparea riscurilor noi şi emergente
Anticiparea riscurilor reprezintă obiectivul principal identificat de Observatorul european al riscurilor în Strategia comunitară 2007-2012. În urma consultărilor şi dezbaterilor la care au participat experţi şi părţi interesate, s-a convenit asupra unei
definiţii funcţionale a "riscurilor SSM emergente":
orice risc profesional nou şi cu evoluţie progresivă.
Prin ‘nou’ se înţelege că:
- riscul nu a existat anterior şi este provocat de procese sau tehnologii noi, tipuri noi de locuri de muncă sau modificări sociale sau organizaţionale; sau
- o problemă existentă începe să fie considerată un risc atunci când are loc o modificare a percepţiei publice sau sociale; sau
- o problemă existentă este identificată ca risc în urma unor noi descoperiri ştiinţifice.
Riscul este ‘progresiv’ dacă :
- numărul pericolelor care duc la risc este în creştere; sau
- expunerea la pericolul care duce la risc este în creştere (nivelul de expunere şi/sau numărul de persoane expuse); sau
- efectul pericolului asupra sănătăţii lucrătorilor se amplifică (gravitatea afecţiunilor de sănătate şi/sau numărul persoanelor afectate).
Primele măsuri de identificare a riscurilor emergente au fost adoptate odată cu publicarea a patru rapoarte de prognoză privind riscurile emergente de natură fizică, biologică, psihosocială şi chimică. Aceste rapoarte reprezintă rezultatul consultării experţilor prin metoda Delphi şi au fost completate de numeroase studii ale literaturii de specialitate şi rapoarte detaliate, pentru analizarea riscurilor importante identificate în prognozele de specialitate, cum ar fi expunerea la nanomateriale la locul de muncă.
Strategia comunitară 2007-2012 actuală prevede că Observatorul european al riscurilor trebuie să ‘sporească gradul de anticipare a riscurilor, incluzând riscurile asociate noilor tehnologii, riscurile biologice, interfeţele complexe om-maşină şi impactul tendinţelor demografice’. Aceasta vine în sprijinul iniţiativei Observatorului’ de a lansa un proiect de previzionare prin care să fie dezvoltate o serie de scenarii de explorare a impactului progresului tehnologic asupra sănătăţii şi securităţii în muncă până în anul 2020. Proiectul se va concentra asupra „locurilor de muncă ecologice", deoarece curentul de „ecologizare" a economiei reprezintă oportunitatea de a anticipa potenţialele riscuri aferente noilor locuri de muncă şi de a adopta măsuri eficiente de prevenire a acestora. Scenariile realizate ar trebui să permită factorilor de decizie să evalueze cu mai mare eficienţă opţiunile pe care trebuie să le aibă în vedere pentru a crea un viitor mai bun pentru SSM.

Înţelegerea cu ajutorul ESENER a gestionării la locul de muncă a SSM, a riscurilor psihosociale şi a participării lucrătorilor – Rezumatul a patru rapoarte de analiză secundară
